Faimoasa ecranizare a filmului “The Great Gatsby” a devenit o sursă de inspiraţie şi în domeniul nunţilor, mai ales că în anul 2014, în trend revine stilul vintage şi eleganţa anilor ’20.
Dacă te identifici mult cu portul acelor vremuri, atunci trebuie să aduci aceeaşi atmosferă şi la petrecerea de cununie. Iată cum poţi să ai nunta visurilor tale, grandioasă şi extravagantă ca în “Marele Gatsby!”
1. Invitaţiile – foloseşte neapărat un font retro, alege un carton satinat, decorat art-deco, cu margini aurii.
2. Încearcă să ţii petrecerea într-un conac restaurat, o vilă somptuoasă sau dacă nu, orice spaţiu verde, lângă un lac, pentru un decor romantic.
3. Decorul – fără pic de modestie: lumânări, candelabre, cristale, pene, aranjamente florale de lux – accente strălucitoare pentru o tematică plină de pasiune şi bun gust.
4. Rochia de mireasă – alege ceva cu motive art-deco sau optează pentru una boemă, stil flapper, cu talie joasă. Accesorizează la ea perle la gât, bandane cu pene extravagante sau în stil broşă, cu pietre preţioase.
Dacă vrei să dai o notă dramatică outfitului tău inocent mizează pe buze vişinii şi nuanţe de cărămiziu – caramel pentru pleoape.
Prinde-ţi părul într-un coc, după ce ţi-ai ondulat părul ca în imagini.
5. Buchetul miresei – elegant şi aristocratic. Pentru un farmec deosebit, decorează-l cu broşe, perle, pietre sau sclipici.
6. Mirele – poate purta un costum alb , unul clasic negru cu papion , sau costum şi vestă albă- în stilul originalului Gatsby.
7. Tortul ar trebui sa aibă măcar accente aurii, dacă nu vrei sa îl imbraci complet în această culoare. Serveşte băutura în sticle vechi, vintage şi ai grijă să nu lipsească şampania. Cavalerii de onoare pot avea propriile sticle de metal, pentru un aer dandy.
8. Înlocuieşte caietul pentru urări de la invitaţi cu o maşină de scris unde pot să iţi tasteze ca pe vremuri mesajele lor optimiste.
9. Pleacă cu cel sortit înainte de sfârşitul petrecerii într-o maşină de epocă, pe o cărare marcată cu artificii.
Abia aştept să particip ca fotograf la un astfel de eveniment!!!
Comment
Salutare! Aceasta postare nu poate fi scrisa mai bine! Citind acest articol, imi aminteste de fostul meu coleg de camera! El a continuat sa predice despre asta. Cu siguranta ii voi transmite aceasta postare. Destul de sigur ca va avea o lectura foarte buna. Va multumim pentru impartasire!|